Definiția șmecheriei și etnogeneza unui tipic “Border Collie”

Postarea asta e mai mult pentru puşti. Nu d-alea de trag, ci dăia de trag :).

Toți dintre noi, chit că AISFMne place să recunoaștem sau nu, am considerat pe cineva drept “șmecher” cândva, undeva. De câte ori nu am auzit începând încă din gimanziu: “E șmecher frate, e bazat, e mahăr, e tare!” Când, de fapt era un elev de la altă clasă care avea o atitudine “diferită” față de restul oilor. Era un fel de Border Collie dacă stai să faci analogia până la capăt. Mai exact e “ăla de latră agresiv”. Vedeți voi, dacă stăm să gândim un pic, șmecher e acela care este considerat așa. Problema e că mulți sunt numiți șmecheri pentru că se cred ei așa, dar de fapt sunt niște… no comment. Cum am dedus eu asta? Păi uitați-vă în urmă la oamenii pe care îi considerați voi șmecheri. Ce sunt ăia? Probabil niște unii care nu știu altceva să facă decât impresii… și din păcate atât. Probabil va intrebati “care e problema mea?”. Păi inspirația mi-a venit după ce am vazut niște filmulețe de la diverși indivizi plini de bani care au o pagină plină de filmuleţe în care arată cât de “şmecheri” sunt ei. Problema e că au mii de followeri pe care tot ei îi insultă. Practic te uiţi la filmuleţele unui bou care te insultă că tu nu eşti aşa “şmecher”. Poate visul românesc de a deveni șmecher este în același timp coșmarul Europei. Cine știe… cum ar fi să vezi un neamț șmecher?

Specia românească este ceva aparte cu o esență de rom auxiliară care vine la pachet, exact cum vine și cocalarul cu scuterul. Dând din una în alta, șmecherul adevărat știți care este prieteni? Omul care are o axă bine stabilită în viață și nu lasă pe nimeni și absolut nimic să îl dezechilibreze de pe ea. Omul care are principii și le respectă mereu, omul sincer mai ales cu el  însuși. Omul atent la viața lui este cel cu adevărat șmecher, nu rateul de la colțul blocului, nu căcănarul din X10 care crede că are stradă, și, în niciun caz cel ce are bani şi doar atât.

Având în vedere că este imposibil să scoți acest termen din vocabularul românilor ar trebui să aibă și o definiție…

“Șmecheria” trebuie privită ca pe o valoare ce este câștigată, nu însușită.

AISFM3 Acum probabil pare penibilă această postare. Până la urmă cine sunt eu să vorbesc despre șemcherie?! Păi mă uit în jur și văd oameni de seamă cu mine care vorbesc despre chestia asta cu o așa pasiune de rămâi uimit… ”smecher frateeee…” Totul trebuie să fie șmecher începând de la freză până la obiceiuri proaste.

Ce obiceiuri proaste? Hmm…

Dragi liceeni, vă dau un sfat învățat pe propria-mi piele. Dacă fumezi nu ești mai șmecher! Ești doar încă o victimă a manipulărilor tâmpite instalate în România şi nu numai. Părinții fumează pentru că?! Mulți ar spune că îi relaxează sau poate alții susțin că le place dar niciunul normal la cap nu și-ar sfătui AISFM2propriul copil, și numai, să fumeze. Câți dintre fumătorii care citesc asta au fost pedepsiți sau certați că fumează?

Ce penibil mă simt scriind aceste rânduri. Parcă discut discuții… dar măcar sper că îşi dau şi unii seama de anumite chestii.. mai esenţiale să zic aşa.

 

Avizul amatorilor de “şmecherie” —> Originea cuvântului:

     “Era o vreme când saşii din Siebenbürgen (adică Şapte Cetăţi, de la cele şapte cetăţi săseşti: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), cum este numită Transilvania în limba germană, treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.
     Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe saşi. Îi invitau în case şi le serveau să guste din vinul cel mai tare pe care îl aveau. Saşii, negustori cinstiţi nebănuind mîrsăvia care li se pregăteşte, se puneau pe băut vinul oferit cu atâta amabilitate. Dar ei, saşii, obişnuiţi cu muncă şi iar muncă iar băutură doar de sărbători, se ameţeau repede. Astfel, când începeau negocierile pentru preţul produselor, saşii fraternizaţi cu gazdele viclene, îşi dădeau produsele la un preţ de nimic. Pe urmă, când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste din cele mai bune vinuri dar la încărcatul vinului cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul târguit era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.
     Când au ajuns îacasă, saşii şi-au dat seama că au fost păcăliţi. Păţind la fel mai mulţi negustori cu oltenii, s-au adunat şi s-au sfătuit ce ar fi de făcut?
     Anul următor au pornit din nou saşii spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin, dar de data aceasta cu lecţia făcută. La fel ca şi anul precedent, au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, oltenii au început să negocieze şi să facă afaceri, frecându-şi bucuroşi mâinile că iar îi păcălesc pe saşi.
      Însă, pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus saşii, adică “acesta este cel care gustă”. Precum se înteleseseră înaite, toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare al produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul, a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul să nu fie schimbat când este încărcat în căruţe. De atunci pentru saşi a devenit lege să facă comerţ cu oltenii numai în prezenţa unui Schmecker .
Aceasta este originea în limba română a cuvântului “şmecher”, chiar dacă în timp semnificaţia ei s-a modificat.”

Vreau sa spun exact ceea ce vreau sa spun, nu ce se cere!

Facebooktwittergoogle_plusmail

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.