“Daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna!”

Este septembrie și te uiți în ochii ei fiind primii pe care doreai să-i vezi după o vară călduroasă. În timp ce te pierzi în irisul căprui care denotă o eleganță tristă, te întrebi în timp ce te lași pătruns de toți fiorii… dacă o iubești, sau nu. Uneori te molipsește cu un suflu neiertător și rece, prevestitor de moarte, și de o nouă viață.

14424096_1545164448834461_65388477_o

Sursa foto: Rusu Dumitru Costinel

Cu un spirit nobil te îmbrațișează și simți parfumul părului ei castaniu în timp ce îți șoptește noapte bună. Te învelești cu o pătură de vise în nuanțe de cărămiziu în timp ce îți simți sufletul într-o armonie perfectă cu al ei.

Simt tristețe, dar într-un sens plăcut și mă face să mă întreb: “ce încerci să tot îmi spui?”. Nu că moare și sfârșește tot ceea ce râvnim toată iarna, ci că vezi, trăiești și simți cum faci parte din ea și ea din tine.

Noapte bună.

Vreau sa spun exact ceea ce vreau sa spun, nu ce se cere!

Facebooktwittergoogle_plusmail

Comments